Ce este Terapia ocupaţională?

Terapia ocupaţională este o metodă de tratament nemedicamentoasă care are un rol important în reabilitarea şi reinserţia socio-profesională a bolnavilor cu dizabilităţi funcţionale.

Viziunea integratoare asupra omului privit că fiinţă socială, ca entitate complexă bio-psiho-socială a determinat cerinţa metodologică pentru cuprinderea unitară a diferitelor forme de terapie în plan biologic si psihologic.

Dacă avem în vedere faptul că sensul oricărui demers terapeutic este de a restitui omului bolnav, pe lângă sănătatea fizică şi psihică şi condiţia psihosocială a normalităţii, înţelegem de ce metodele terapeutice complexe ar fi de neconceput fără terapiile sociale în care se încadrează ca elemente distincte terapia ocupaţională şi ergoterapia. Numai prin acţiunea lor complexă şi complementară se parcurge drumul necesar de la recuperarea fizică, biologică la reintegrarea socială şi profesională.

Înţelesul sintagmei de terapie ocupaţională derivă din cuvintele utilizate pentru a o descrie:

Terapie: tratamentul unei boli sau a unei dizabilități

Ocupație: activitatea în care ești implicat

Activitate : formă sau condiția de a fi implicat

Scop : acele eforturi direcționate pentru atingerea obiectivelor

Independent : este acea condiție de autosatisfacerea a nevoilor, a fi autonom

Funcționare : capacitatea unei persoane de a acționa în parametrii optimi în mediul în care își desfășoară activitățile

Daca definim “Terapia ocupațională”, putem spune că este utilizarea terapiei în activitățile zilnice cu persoane sau grupuri în dorința de a simula roluri sau situații regăsite acasă, la școală , la serviciu, în comunitate sau în alte situații sociale. (AOTA,2004)

Pe scurt, „terapia ocupaţională organizează servicii pentru acei indivizi ale căror capacităţi de a face faţă sarcinilor zilnice sunt ameninţate de tulburări de dezvoltare, infirmităţi fizice, boli sau dificultăţi de natura psihologică sau socială” (Council on Standards – 1972) WILLARD şi SPACKMAN (1983).

În acest sens, Mosey subliniază ideea conform căreia terapia ocupaţională este preocupată, în primul rând, „să ajute individul să-şi dezvolte deprinderile adaptative ilustrate în comportamente învăţate, care-i permit să-şi satisfacă nevoile personale şi să răspundă cerinţelor mediului.” WILLARD şi SPACKMAN (1983)